Solistul de la Suie Paparude, in stare grava la spital!

12

Mihai Campineanu, de la Suie Paparude, este internat intr-un spital din Timisoara, dupa ce a facut infarct la sfarsitul unui concert sustinut, sambata seara. Colegii de trupa au declarat ca Mihai Campineanu le-a spus, dupa concert, ca are dureri puternice in zona pieptului, apoi s-a prabusit la pamant. In cadere, cantaretul s-a lovit la fata.

„De vina sunt stresul si oboseala. Cu o zi inainte am avut concert in Arad, apoi la Timisoara. S-a stresat mult si cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, in concert la Timisoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul acestuia de la Suie Paparude, Mihai Dobre.

Colegii acestuia au sunat la numarul de urgenta 112, iar la fata locului a sosit un echipaj SMURD care l-a preluat pe Mihai Campineanu si l-a transportat la Spitalul Municipal Timisoara.

Medicii de la Urgente au spus ca acesta a suferit un infarct. Duminica dimineata, cantaretul a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara.

 

Suie Paparude a sustinut, sambata seara, un concert la Timisoara in cadrul evenimentului Re:freshTM.

Sursa: mediafax.ro