Shakira este din nou insarcinata cu fotbalistul spaniol Gerard Pique!

123

Shakira a confirmat faptul ca este din nou insarcinata cu cel de-al doilea copil al ei cu fotbalistul spaniol Gerard Pique.

Artista sud-americana a facut aceasta dezvaluire intr-un interviu acordat pentru editia spaniola a revistei Cosmopolitan.

„Adevarul este ca da, sunt insarcinata”, a declarat Shakira pentru aceasta publicatie, care ii consacra coperta numarului din luna septembrie, ce va fi disponibil pe piata incepand de luni.

Joi, Shakira a confirmat din nou aceasta informatie prin intermediul unui mesaj pe care l-a publicat pe pagina ei de Facebook.

„Da, asteptam venirea pe lume a celui de-al doilea copil al nostru! Va multumesc tuturor pentru urarile voastre de bine”, a declarat cantareata columbiana.

Cantareata, in varsta de 37 de ani, a confirmat astfel zvonurile despre sarcina ei care au aparut in presa internationala dupa show-ul pe care l-a sustinut in cadrul ceremoniei de inchidere a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, in luna iulie.

Revista Cosmopolitan nu precizeaza in cate luni este insarcinata Shakira, confirmand doar faptul ca Milan, primul copil al cuplului, in varsta de un an si jumatate, va avea in curand un frate sau o sora.

Shakira si Gerard Pique, care joaca pentru echipa FC Barcelona, in varsta de 27 de ani, s-au cunoscut in timpul Cupei Mondiale din 2010, ce a avut loc in Africa de Sud.

Cei doi formeaza oficial un cuplu din 2011, iar fiul lor Milan s-a nascut pe 22 ianuarie 2013.

Sursa: mediafax.ro