
Actorul Leonardo DiCaprio a declarat recent ca un rechin alb urias a incercat sa il atace in timpul unei expeditii de scufundare, pe care a efectuat-o in 2006, in Oceanul Atlantic, in apropiere de Cape Town.
Actorul a efectuat expeditia intr-o pauza de filmare a lungmetrajului „Diamantul sangeriu”, iar in momentul atacului se afla intr-o cusca de scufundare, in apropiere de Cape Town (Africa de Sud), informeaza femalefirst.co.uk.
„Mi-era o teama teribila de rechini, iar cand am filmat «Diamantul sangeriu», in 2006, chiar am ramas blocat intr-o cusca cu un mare alb, ceea ce a fost grozav. Era un rechin alb urias (…), care a sarit dupa un ton prins deasupra custii, a incercat sa il muste si a intrat in cusca. Ramasese cu jumatate din corp afara, eu m-am ghemuit pe podea, a incercat sa ma muste, dar am supravietuit”, a declarat Leonardo DiCaprio in emisiunea „The Ellen DeGeneres Show” din 7 ianuarie.
Actorul, in varsta de 39 de ani, a fost invitat in expeditia respectiva de catre o organizatie de protectie a rechinilor, dar a recunoscut ca experienta l-a traumatizat.
„Nu mai vreau sa repet experienta, insa nu doresc nici sa subapreciez activitatea lor, deoarece au proiecte extraordinare. Dar a fost absolut infricosator”, a mai spus Leonardo DiCaprio.
Leonardo DiCaprio, nascut in 1974, este considerat unul dintre cei mai talentati actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat in epoca un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numara „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), in care a jucat alaturi de Johnny Depp, si „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public dupa ce a jucat in „Romeo si Julieta”, in 1996.
In ultima vreme, DiCaprio s-a specializat in biografii ale unor mari personalitati. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviatiei Howard Hughes, in „Aviatorul”, care i-a adus, in 2005, a doua dintre cele trei nominalizari la premiile Oscar. Actorul a mai jucat in „Cartita” (2006) si „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar si in filmul lui Christopher Nolan – „Inceputul/ Inception”, lansat in cinematografe in 2010. Totodata, in anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat in „J. Edgar”, in regia lui Clint Eastwood. Actorul a jucat in filmul „Marele Gatsby”, o ecranizare de exceptie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, in regia lui Baz Luhrmann, care a avut premiera anul trecut.
In prezent, Leonardo DiCaprio poate fi vazut pe marile ecrane in filmul „Lupul de pe Wall Street”, in regia lui Martin Scorsese.