Incepe ROMANII AU TALENT. Uite ce s-a schimbat la concurs!

9

Pro TV da startul unui nou sezon al show-ului „Romanii au talent”, emisiunea de divertisment care a batut toate recordurile de audienta, vineri, de la ora 20.30, fiind puse in joc marele premiu de 120.000 de euro, dar si premiul pentru originalitate, de 10.000 de euro, informeaza televiziunea.

Din acest an, publicul din fata micilor ecrane va avea parte de o experienta totala marca „Romanii au talent”: se va bucura atat de spectacolul de pe scena, cat si de ceea ce se petrece in culise. Telespectatorii vor putea urmari ce fac juriul si prezentatorii in pauzele dintre show-uri, ce au facut pe drum, in deplasari si in timpul liber, precum si discutiile spumoase dintre acestia.

Mai mult decat atat, din sezonul acesta, concurentii care vor reusi sa ii lase fara cuvinte inca din etapa preselectiilor pe Andra, Andi Moisescu si Mihai Petre au sansa sa intre direct in semifinale. Juriul le va acorda celor mai buni „biletul verde”, care ii va trimite in penultima faza a concursului.

Sase orase, mii de kilometri strabatuti prin toata tara, 24 de show-uri si peste 120 de ore de filmare – este bilantul caravanei „Romanii au talent” in cel de-al patrulea sezon.

Cat s-au plimbat in cautarea de talente, cei doi „sefi” au incercat, pe rand, sa vada daca au stofa de controlori de tren, dansatori de muzica populara, degustatori de vin si preparatori de shaorma. Rand pe rand, Pavel si Smiley s-au schimbat in uniforme si in costume de dans si au incercat sa fure meserie de la cei care se ocupa cu asta de o viata.

Inspirati de Bruno Icobet, cel mai talentat roman din sezonul trecut, care a castigat titlul alaturi de cei trei catei ai sai, potentialii „eroi” au pregatit numere care mai de care mai spectaculoase sau, dimpotriva, de tot rasul, acompaniati de porumbei, cai, caini, curci, gaini, serpi si lei de mare.

Prima editie a celui de-al patrulea sezon debuteaza in forta vineri la Pro TV. Concurentii se vor misca pe ritmuri de dans, vor canta la linguri, isi vor demonstra forta colosala sau talentul de aruncatori la tinta, vor desena cu picioarele, vor manui papusi, vor incerca sa ia ochii prin numere de magie.

Andra, Mihai Petre si Andi Moisescu vor ramane fara cuvinte cand vor da din nou ochii cu unii dintre cei mai perseverenti candidati la titlul de „cel mai talentat roman”. Georgeta Gulan, „febletea” lui Mihai Petre, va reveni pentru a patra oara pe scena concursului. Juriul il va revedea si pe Lucian Isar, cantaretul de muzica populara nemultumit si carcotas, care s-a hotarat sa isi mai incerce norocul inca o data. O alta figura cunoscuta este dansatorul Florin Jelezoglu, dezamagit in trecut de criticile primite, dar la fel de ambitios ca si pana acum. De aceasta data, unul dintre ei va reusi sa treaca in etapa urmatoare. Care este acesta si cum se va descurca, telespectatorii vor putea afla vineri, de la ora 20.30.