Ce mai face si cu ce se mai ocupa Cosmina Pasarin

7

„Ma pregatesc sa intru intr-un scandal ca sa fiu mai vizibila!”, glumea acum ceva vreme Cosmina, facand aluzie la faptul ca la noi in tara doar persoanele implicate in scandaluri apar pe primele pagini ale ziarelor.

Chiar daca nu a mai aparut de ceva vreme in peisajul monden din Romania, Cosmina Pasarin are o viata foarte activa si nu tine neaparat sa fie in centrul atentiei tabloidelor.

Dimpotriva, ea se concentreaza asupra evenimentelor pe care le prezinta si la care participa si se implica in tot felul de proiecte care ii solicita mai ales calitatile de MC si prezentatoare.

„Chiar daca nu sunt in centrul atentiei, nu inseamna ca stau, sunt chiar foarte activa! Ma concentrez pe evenimentele pe care le prezint in diverse orase ale tarii”, a spus Cosmina, care a participat, de pilda, la Soirees de la Mode 13, un eveniment dedicat Mariei Tanase unde 16 designeri si branduri si-au prezentat viziunile artistice inspirate de marea artista.

Cosmina s-a implicat recent, in plus, si in evenimentul Atipic Beauty, unde a fost gazda celei de-a treia editii a acestei gale organizate de Asociatia Open Your Heart.

La fel de chic si cool ca la debutul in showbiz, Cosmina pare sa nu se fi schimbat absolut deloc. Ea tine legatura cu fanii in permanenta prin intermediul retelelor de socializare si ii invita sa ii verifice conturile de Tumblr si Chicisimo, unde posteaza imagini cu tinutele pe care le poarta, si fotografii de la evenimentele la care participa.